Mesaj al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România

CoronavirusSituația de criză pe care o traversăm ne învață cel puțin doua lecții: echilibru și responsabilitate. Perioada aceasta va avea efecte pe termen lung asupra lumii noastre, însă efectele pot fi influențate de comportomantul nostru din această perioadă.

De altfel, responsabilitatea noastră de a petrece mai mult timp în casă, este încurajată de ultimele informații oferite de autorități, care transmit semnale că după încheierea stării de urgență, prelungită până în data de 14 mai, societatea ar putea să se întoarcă, treptat, la un regim normal de viață.

Anul 2020 va sta sub semnul pandemiei care a pus un văl de tăcere şi tristeţe peste întreaga omenire. Suntem mai conştienţi ca oricând de importanţa sistemului medical şi suntem recunoscători celor care au rămas la datorie riscându-şi viaţa lor şi a familiilor lor. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea se roagă pentru cei care sunt în prima linie și își asumă riscuri în ce priveste lupta cu Covid-19.

Și de parcă n-ar fi fost îndeajuns criza provocată de apariția noului coronavirus, lipsa precipitațiilor face ca România să se confrunte și cu o viitoare secetă. Autoritățile din țara noastră fac zilele acestea o analiză amplă a situației. Vă încurajăm să amintiți în rugăciunile dvs. și acest subiect.

Acum, în timpul izolării cauzate de acest nou virus, oamenii se caută şi se redescoperă pe ei înşişi, dar şi relaţia cu ceilalţi. Unii ajung să înţeleagă că viaţa este un dar de la Dumnezeu, învaţă să fie solidari şi să-i ajute pe ceilalţi care sunt mai în vârstă şi mai vulnerabili, să fie altruişti, să-şi protejeze părinţii şi pe cei dragi. Avem responsabilitatea de a-i ajuta pe acești oameni să înțeleagă corect ceea ce se întâmplă și modul în care trebuie să se raporteze la Dumnezeu, nu doar în vreme de criză.

În final, dorim să vă reamintim că din dorința de a ne păstra sănătatea în lupta cu Covid-19, există riscul să uităm de oamenii de lângă noi. De cei nevoiași, de cei care nu strigă după ajutor, chiar dacă situația este una dificilă. Conform World Vision România, 1,3 milioane dintre copiii din țara noastră supravieţuiesc în sărăcie severă. Bineînțeles, alături de aparținătorii lor. Trebuie doar să deschidem ochii pentru a putea vedea nevoile lor.

În același timp, dacă reușiți să vă susțineți semenii nevoiași în această perioadă tulbure, vă mulțumim pentru acest act de bunătate și vă recomandăm smerenie în biruinţă.

3 raspunsuri
    • Mihai Eugen
      Mihai Eugen says:

      Veti primi un raspuns. Din pacate momentan avem o problema tehnica la adaugarea comentariilor la site. Asteptam tehnicienii sa rezolve.
      Va multumim!

      Răspunde
    • Szász Károly-Zsolt
      Szász Károly-Zsolt says:

      Am citit materialul. Îmi pare rău să dezamăgesc pe cineva, dar articolul respectiv nu are nicio valoare științifică. Este una dintre multele teorii conspiraționiste care circulă astăzi în mediul virtual. Dacă o teorie despre cronologie nu este luată în considerație de cei care sunt profesioniști în știința istoriei (universitari, academicieni etc.), fiți siguri că, de obicei, acea teorie nu are nicio valoare. Autorul articolului dovedește că nu înțelege deloc cum s-au acumulat cunoștințele de istorie și cronologie de-a lungul timpului.

      Afirmația sau suspiciunea că Vaticanul ar fi controlat și controlează până și cronologia, furând sau adăugând fictiv secole întregi, după plăcere, este absolut nefondată. Cine are asemenea suspiciuni sau convingeri prăpăstioase, să facă o facultate de istorie la zi, și dacă încă rămâne cu ideea asta, s-o punâ în scris în teza de licență și să-și riște diploma cu așa ceva. Și dacă totuși vrea ca teoria lui să aibă notorietate internațională, la nivel științific, atunci să facă un doctorat în istorie, concentrat pe teoria și istoria cronologiei, scriind o teză doctorală cu dovezi științifice serioase, care să răstoarne cronologia actuală. Să-și pubice teoria sub formă de articole în reviste istorice de prestigiu și sub formă de carte, la o editură științifică, unde publicațiile sunt verificate de alți colegi savanți în domeniu. Și dacă publicarea acestei teorii pune în mișcare lumea istoricilor și se pune în discuție revizuirea cronologiei, scurtarea sau lungirea timpului, ca să îndreptăm ce ne-a furat sau ne-a adăugat Vaticanul, atunci și numai atunci teoria aceasta merită luată în seamă.

      Cât privește calculul anilor de la Facerea Lumii, aceasta este o treabă imposibilă. Mulți nu știu că sunt probleme, atât în cronologia seculară, cât și în cronologia biblică, cu cât mergem în trecut, dincolo de anii 2000 înainte de Christos. Singurele surse biblice sunt două genealogii schematice din Geneza 5 și 11, care sunt probabil incomplete, dar și nesigure din punct de vedere al cifrelor, deoarece există mai multe versiuni (textul ebraic masoretic; textul grecesc tradus dintr-un text ebraic în sec. III î.e.n.; și textul ebraic samaritean. Este dificil de spus care dintre aceste trei variante este cea originală. Este vorba de diferențe mari, totalizând aproape două milenii. Pe temeiul cronologiei din Septuaginta, civlizația orientală ortodoxă (bizantină) se orienta după era lumii (anii de la Facerea Lumii, 5508 î.e.n.), astfel se face că un domnitor român își data domnia pe la anul 6873 de la facerea lumii (= 1392 e.n.). La fel și învățații antici (evrei și creștini) dau cifre mai mari decât textul ebraic actual, când se referă la era lumii.

      Dacă însă avem incertitudini legate de datarea perioadei arhaice, patriarhale, nu același lucru se întâmplă cu istoria de mai târziu. Începând de pe timpul lui Solomon (în jurul anilor 1000 î.e.n.), datele istorice ale lui Israel, dar și ale altor popoare sunt mult mai sigure. Iar și mai târziu, începând cu Imperiile clasice (Babilonian, Persan, Elenistic, Roman), cronologia este foarte precisă, uneori până la lună și zi. De exemplu, Babilonul a fost cucerit de Cyrus în noaptea de 16 Tașritu, anul al 13-lea al regelui Nabunaid, ceea ce în datarea curentă înseamnă noaptea dintre 11-12 octombrie 539 î.e.n., după calendarul iuliano-gregorian.

      Pentru datare, istoricii se folosesc de surse istoriografice antice, luate în mod critic și complementar, cât și de surse arheologice (inscripiții, texte cuneiforme și hieroglifice etc.). Perioada celor 2300 zile din profeția lui Daniel 8:14 nu depinde în niciun fel de calcularea anilor de la facerea lumii. Domniile șahilor persani sunt suficient cunoscute ca să putem găsi data de start sugerată de profeție. Artaxerxe I a domnit între 465-424 î.e.n. Tatăl său (Xerxes / Ahașveroș) fusese asasinat și la scurt timp a fost întronat Artaxerxe, în anul 284 al erei babiloniene a lui Nabonasar (în Decembrie 465 î.e.n.), care coincidea cu al patrulea an al Olimpiadei 78, după datarea grecească.

      Se poate preciza mai mult, știind că la perși începutul anului era primăvara, și că anul de domnie al unui nou șah începea, cel puțin în epoca lui Cyrus și Darius, odată cu începutul noului an (primăvara), înseamnă că primul an oficial de domnie al lui Artaxerxe ar fi început cu martie-aprilie 464 î.e.n., după obiceiul babilonian. Există însă și posibilitatea ca pe pe vremea lui Xerxes și Artaxerxes perșii să fi început să socotească anii de domnie în stilul egiptenilor, adică de la data urcării pe tron a noului șah. Prin urmare, Artaxerxe s-a urcat pe tron la o dată între decembrie 465 și aprilie 464 î.e.n. Astfel, al șaptelea an al lui Artaxerxe (menționat în Ezra capitolul 7), a durat din decembrie 458 / martie 457 până în decembrie 457 / martie 456 î.e.n. Ezra spune că această călătorie a noului val de repatriere, cu scopul reconstrucției civile a țării, a avut loc din prima lună (Nisan / c. martie-aprilie) până în a cincea lună (Ab / iulie-august) a anului al șaptelea (Ezra 7:8-9), adică între 15* martie și 15* iulie, anul 457 î.e.n. Astfel, publicarea decretului imperial în iudeea a putut avea loc cu ocazia primei sărbători publice cu pelerinaj la Ierusalim, în luna a șaptea (Sukkot, Corturile), prin septembrie al anului 457 î.e.n.

      Scrisoarea pe care mi-ai trimis-o, despre falsificarea cronologiei, este clar îndreptată împotriva cronologiei profeției din Daniel 8:14, așa cum este înțeleasă și explicată de AZS. Aceasta pare să fie adevărata „durere” a autorului. Restul este speculație, dezinformare, ghicire și imaginație scăpată de sub control. Mai spune acel autor că și canonul biblic ar fi o manipulare catolică. Păi, dacă Dumnezeu a permis ca Vaticanul să corupă și Biblia și istoria, înseamnă că El este complice cu Vaticanul, fiindcă n-a făcut nimic ca să evite nenorocirea. În acest caz, la ce ne folosește o presupusă dezvăluire conspiraționistă pe care un neprofesionist ne-o pune sub nas?

      În realitate, canonul Bibliei a fost afirmat de reprezentanții întregii Biserici, nu doar de cea papală din Roma. Și nu a fost o decizie bazată pe o cercetare de moment, sau determinată de cine știe ce politică bisericească. Canonul scrierilor VT a fost fixat de evrei, cu mai mult timp înaintea canonului NT. Creștinii nu au dreptul să modifice canonul ebraic, pentru că nu Biserica l-a produs. Rabinii au acceptat cărțile existente acum în Textul Masoretic și în traducerile protestante, doar pe temeiul tradiției cărturarilor (scribi, copiști) care le copiaseră din tată în fiu și le cunoșteau, care vin de la Moise și Profeți, și care sunt pseudonime sau fără autoritate profetică. Astfel că evreii au lăsat afară din canon cărți cu care s-ar fi putut mândri (Macabei, Ben Sira, Iudit, Tobit etc.), și au acceptat în schimb cărți jenante (Iona, Rut, Amos etc.), pentru că nu a contat conținutul sau conveniența, ci recunoașterea străveche, tradițională a autorilor lor, Profeții.

      La fel s-a întâmplat și cu Canonul NT. Biserica a hotărât să publice o listă oficială standard a cărților care compun cu adevărat Noul Testament, pentru că apăruseră și cărți pe care unii le doreau inclus în NT, iar alții doreau ca unele din ele (cum ar fi 2Petru, Apocalipsa) să nu fie acceptate. Învățații Bisericii, delegați din apus și din răsărit, au decis să se accepte doar acele cărți care erau cunoscute că vin de la apostoli, sau de la alți oameni inspirați ai Bisericii: evangheliști, colaboratori ai apostolilor (e.g. Marcu, Luca, Iuda). Și nu toate scrierile care pretindeau că sunt de la apostoli au fost acceptate, ci numai acelea care erau cunoscute de multe generații, de către cei care erau custozii și copiștii scrierilor sfinte (cărturari, scribi).

      Canonizarea nu a fost un act al autorității supreme a Bisericii, ci o simplă confirmare a unei realități existente din timpul apostolilor. Biserica era rătăcită în unele privințe în perioada „canonizării” NT, dar multe din deciziile ei erau corecte totuși. Apoi trebuie să avem și încredere în Dumnezeu, care conduce toate evenimentele, altminteri nu am putea avea NICIO certitudine. Mereu am găsi motive să ne îndoim: Vai de mine! Dacă este fals certiciatul meu de naștere? Dacă de fapt părinții mei nu sunt părinții mei? Dacă rudele m-au mințit? Dacă soția mă înșeală, minținu-mă că se duce la cumpărături? Dacă ! Asemenea întrebări și îndoieli, care au șanse teoretice extrem de mici să fie adevărate, sunt temerea prostului. Sau a unui om bolnav. Dacă are cineva motive serioase de îndoială, să cerceteze mai de aproape lucrurile. Însă dacă are o psihologie de necredincios, încât nu acceptă să aibă încredere, decât dacă are o evidențe absolută, 100%, nu va crede niciodată, pentru că în nicio împrejurare din viață nu oferim credit doar pe evidență absolută. În cele mai multe cazuri, acționăm pe încredere, când este vorba de ceea ce iubim. Cei chinuiți de îndoieli, dovedesc fie lipsa de cercetare serioasă, fie lipsa de dragoste, fie – Doamne ferește! – o predispoziție psihică morbidă, care nu le permite să aibă încredere în nimeni și nimic.

      Mă apucă indignarea de câte ori citesc asemenea articole conspiraționiste. Pe măsură ce științele și tehnica avansează, o bună parte dintre cei care dovedesc carențe grave de cultură generală, lipsa unui liceu serios, sau o preocupare sănătoasă de autodidact, se apucă să corecteze medicina, religia, istoria, cultura în general, neavând habar la ce culmi au ajuns cunoștințele de astăzi și cum s-a ajuns acolo. În multe cazuri, aceștia trebuie lăsați să vorbească în pustiu, fiindcă tot din pustiu le-au venit și sursele. În alte cazuri, trebuie ajutați să înțeleagă pe ce lume trăiesc, dacă sunt dispuși să mai învețe câte ceva. Sunt sigur că autorul articolului pe care mi l-ai trimis nu a inventat el însuși teoria aceasta, ci a găsit-o pe internet, unde pe lângă multe lucruri utile, sunt expuse tot felul de isterii. Oamenii aceștia, adesea tineri, nu au învățat cum să caute și să găsească pe internet ceea ce merită. Par să se lipească de ei numai teoriile prăpăstioase, care îți vin de-a gata, fără să le cauți prea mult. Cele cu adevărat serioase și folositoare se găsesc cu eforturi, cu spirit critic, cu o educație suficientă. Contează foarte mult în acest caz cunoașterea limbii engleze și / sau a altor limbi de circulație. Dacă îi vom lăsa pe tineri să caute și să se alimenteze cu cancanuri și senzaționalisme din mediul virtual, vom avea peste ani monștri, adulți desfigurați psihic și cercetători buni de nimic. Cum zicea Pavel: „care întruna învață și nu pot ajunge niciodată la cunoștința deplină a adevărului” (2Tim 3:7).

      Florin Lăiu, MTh OT, http://florinlaiu.com

      Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasati un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.