Formular de înscriere la festivalul zonal INIMI LA UNISON

FESTIVALUL MUZICAL AL COPIILOR

Inimi la unison

Ediția a III-a

Festivalul este organizat de către Departamentul Tineret al Conferinței Transilvania de Nord – Consiliul de muzică, în colaborare cu Bisericile AZȘ de pe teritoriul CTN și se adresează copiilor până la vârsta de 14 ani, indiferent de confesiunea religioasă.

Faza zonală a festivalului se va desfășura în cadrul serviciilor divine, participanții fiind evaluați de către un juriu format din specialiști în muzică. Se vor acorda diplome de apreciere la Faza zonală și diplome de excelență la Concertul de gală.

Vor fi selecționate 20 puncte muzicale pentru a fi interpretate în concertul de gală, care se va desfășura într-o sală publică. Juriul va alege piesa care va fi interpretată în gală și poate decide înlocuirea acompaniatorului/negativului.

OBIECTIVE:

  • Încurajarea copiilor și tinerilor pentru slujirea prin muzică de calitate în biserică spre lauda lui Dumnezeu.
  • Abordarea unor piese religioase autentice, specifice vârstei, pe lângă repertoriul clasic
  • Alcătuirea de formații/grupuri vocale, instrumentale sau mixte care dezvoltă muzicalitatea, comunicarea, sociabilitatea, aprecierea reciprocă, colegialitatea
  • Stimularea creativității, a progresului artistic și interpretativ
  • Crearea unui context pentru socializare muzicală
  • Încurajarea diversității instrumentale și interpretative
  • Dezvoltarea auzului muzical prin cântarea pe voci în cadrul corurilor/grupurilor vocale: duete, trio-uri etc.

ETAPE:

FAZA ZONALĂ

  • 5 mai 2018 – Alba Iulia (CJ, AB, SJ) – înscriere până în 29 aprilie 2018
  • 12 mai 2018 – Sic (lb. maghiară) – înscriere până în 6 mai 2018
  • 19 mai 2018 – Vișeu de Jos (BN, MM, SM) – înscriere până în 13 mai 2018

CONCERTUL DE GALĂ[1]

  • 16 iunie 2018 ora 17 Cluj-Napoca – Cinematograful Florin Piersic

Repertoriu cor copii:

  • Grupa I – 2-6 ani (Sorina): David păstorul
  • Grupa II – 7-9 ani (Cristina):Domnul e Păstorul vieții mele
  • Grupa III – 10-14 ani (Emmy): Cum m-a creat Isus

Cor reunit:

  • Szivem csendben
  • Cântă inima

Cor și instrumente:

  • Sfinte Doamne, azi
  • Așteptăm să vină Domnul!

Partiturile le găsiți aici:

https://adventistnord.ro/wp-content/uploads/2017/12/Culegere-de-partituri-Cor-de-copii-Transilvania-Nord-1.pdf

SECTIUNI:

  1. Interpretare solo instrumental/vocal
  2. Interpretare formații/grupuri vocale/instrumentale/mixte (pian la 4 mâini, duete[2], trio-uri, cvartete, sau grupuri mai mari)
  3. Creație muzicală vocală/instrumentală/mixtă

REPERTORIU ȘI DURATA:

  • Lucrările abordate se vor interpreta din memorie (excepție făcând muzica de cameră și grupurile instrumentale) și vor face parte din repertoriul religios specific vârstei sau clasic, fiind potrivite pentru a fi interpretate în cadrul unui serviciu de închinare.
  • Se vor interpreta 1-2 piese care să se încadreze în durata maximă de 3 minute pentru copiii până la vârsta de 9 ani, și maxim 5 minute pentru cei de 10-14 ani
  • Înscrierea se face pe baza formularului de înscriere până la data limită de înscriere specificată pentru fiecare zonă
  • Nu se schimbă repertoriul specificat în fișa de înscriere!!!
  • Se asigură acompaniator dacă se solicită din timp

CRITERII DE EVALUARE:

AFIS EVENIMENT

AFIS EVENIMENT


  1. Ținută și atitudine (secțiunea I și II)
  2. Acuratețea intonației (secțiunea I și II)
  3. Tehnică instrumentală/vocală (secțiunea I și II)
  4. Respectarea partiturii (secțiunea I și II)
  5. Repertoriu adecvat/neadecvat (secțiunea I și II)
  6. Interpretare și stil (secțiunea I și II)
  7. Sincronizarea și armonizarea vocilor (secțiunea II)
  8. Forma muzicală bine conturată (secțiunea III)
  9. Armonizare/melodicitate(secțiunea III)
  10. Originalitate (secțiunea III)

COMPONENTA JURIULUI:

  1. Kovács Hajnal – președinte juriu
  2. Berta-Claudia Bubău – pian
  3. Anna-Mária Aniculăesei – corzi
  4. Paul Aniculăesei – instrumente de suflat
  5. Emilia Cîmpean – voce

*** Note de subsol

[1] Cu această ocazie va avea loc un Concert de gală la care vor participa 20 de soliști/formații selectate de către juriu la încheierea fazei zonale, precum și corul de copii și orchestra CTN Inimi la unison. Condiția care trebuie îndeplinită pentru a cânta în cor la gală, este participarea la repetițiile care vor avea loc în cadrul fazei zonale în cele trei centre, precum și înainte de Concert în 16 iunie 2018 ora 15:30 – repetiția generală.

[2] Se va cânta pe voci diferite, nu la unison!!