Mesaj de Anul Nou 2019

Stimate surori și iubiți frați în Domnul Isus Hristos,

Vremea pe care o trăim este neașteptat de târzie. De-a lungul istoriei, prea puțini așteptători credeau că în anul 2018 nu se va fi încheiat trista istorie a păcatului în univers.

Cu bune și rele laolaltă, a mai trecut un an și putem spune cu un oarecare regret ca noi tot nu suntem mântuiți”. Ce a fost am văzut, am simțit, am auzit! Unii poate am trecut prin necazuri. Amintirile din anul care s-a scurs, poate nu sunt cele mai frumoase. Ce va aduce anul care ne stă înainte? Nimeni nu știe, dar parcă auzim glasul din cer care ne spune: „…V-am purtat, și tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc.” Isaia 46:4 u.p. Am o veste bună. Isus revine! Nu o spunem noi, ci o spune chiar cel ce este gata să se arate pe nori. Anul acesta am vrea ca acest adevăr să fie cu mult mai multă putere predicat. Este cea mai bună veste care poate să fie dată celor ce sunt amorțiți în nepăsarea timpului. Biserica are nevoie de o reafirmare a marelui adevăr ce a chemat-o la existență: Isus revine!

Făcând o retrospectivă a anului 2018, în primul rând avem multe motive de bucurie și recunoștință. La turmă s-au alipit oameni, bărbați și femei, tineri și vârstnici care își doresc Împărăția. Voi aveți încă focul dragostei dintâi. Sunteți aici printre noi ca ultim rod al jertfei Mielului cel Blând. Poate ați luat marea decizie tocmai din pricina acestui mare adevăr că Isus revine!

Faceți tot ce puteți, prin puterea Duhului Sfânt să reaprindeți în întreaga obște flacăra adevărului că Isus revine!

În al doilea rând, ne aducem aminte de cei care au plecat dintre noi. Nu au fost puțini. Am asistat neputincioși la servicii funerare și am încercat să împărtășim unii cu alții durerea despărțirii. Pentru asemenea momente este așa de binevenit adevărul acesta că Isus revine! Cei care au trecut la odihnă au fost pentru biserica noastră o pierdere, dar pentru Dumnezeu a fost un câștig. El doar i-a adăugat la cei ce vor fi chemați la viață în dimineața învierii. Măngâiați-vă dar cu aceste gănduri, și faceți tot ce puteți, prin puterea Duhului Sfânt ca la ceasul învierii să fim gata de întâlnire cu cei dragi și cu Isus Hristos.

În al treilea rând, ne gândim la cei care au părăsit „biserica celor întâi născuți”. Nu știm dacă am făcut tot ce trebuia pentru aceștia. Poate nu s-au simțit iubiți. Poate nu s-au simțit acceptați, sau poate nu au putut birui singuri în luptele ce le-au avut. Isus revine, și trebuie să-i gasească și pe aceștia împăcați cu Dumnezeul mântuirii lor.

Faceți tot ce puteți, prin puterea Duhului Sfânt pentru salvarea lor. Ei au fost și vor putea redeveni mădulare în trupul lui Hristos.

Iubiți frați în Domnul, faceți tot ce puteți prin puterea Duhului Sfânt pentru ca împărăția Harului să cuprindă cât mai mulți oameni. Mărturisiți la timp și ne la timp. Rugați-vă pentru biserică și pentru cei din afara ei. Plângeți cu cei ce plâng și bucurați-vă cu cei ce se bucură. Purtați-vă poverile unii altora pentru a împlini întru totul legea dragostei. Suntem mai aproape de casă ca oricând altcândva și trebuie să învățăm să trăim ca în casa Tatălui.

Ne exprimăm recunoștința față de Dumnezeu și pentru susținerea dumneavoastră. Dumnezeu să vă îndestuleze și pe mai departe vistieria casei și a sufletului. Dărnicia dumneavostră a făcut posibilă înaintarea acestei mișcări advente. Slujirea și credincioșia dumneavoastră în biserică, și mai ales a fraților care poartă anumite responsabilități, a făcut posibilă încheierea cu bine a anului 2018.

Iubiți frați, vă îndemnăm să priviți înainte încrezători. Cel ce ne-a purtat de grijă până acum, ne făgăduiește că o va face și pe mai departe. Aveți încredere în El ca într-un Dumnezeu care ascultă și răspunde la rugăciunile noastre. Ascultați-L pe cel ce este începutul și sfârșitul. El zice: Iată eu vin curând și răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui.

Fie ca anul 2019 să însemne pentru noi toți un timp de creștere în har și asemănare cu Domnul nostru Isus Hristos.

Cu drag, recunoștință și apreciere, comitetul Conferintei Transilvania de Nord vă urează un An Nou Binecuvântat!

Președinte, Pașca Iosif

Secretar, Szász Károly Zsolt

Trezorier, Feier Ioan Alin

Director ȘSLP, LászlóVarga Zoltán Barna

 

Isus revine! – Intalnirea prezbiterilor din Conferinta Transilvania de Nord

Evenimentul va avea loc în Cluj-Napoca la Hotelul Belvedere, în zilele de 26-27 octombrie anul curent.
Intâlnirea va începe vineri seara la ora 20:00 și se va încheia sâmbătă seara, aproximativ la ora 18:00.
Pentru cei care au solicitat, cazarea se va putea face vineri, începând cu ora 16:00 la recepția hotelului.

Invitatul special va fi fratele Paolo Benini, directorul Dep. Școala de Sabat și Lucrarea Personală de la nivelul Diviziunii Inter Europa.
Va fi prezent și fratele Tomoiagă Ștefan însoțit și de alți frați.
Întâlnirea se va desfășura sub motoul anului misionar și anume: Isus revine – aceasta este misiunea mea!

Localizează pe hartă: https://goo.gl/maps/J2SrsaJ81qM2

 

Isus revine!!! – congresul adventistilor de etnie maghiara

Departamentul Grupuri Etnice din cadrul Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea organizează pe data de 29 septembrie 2018, în Cluj Napoca, cel de-al doilea Congres al adventiștilor de etnie maghiară din România, sub motoul Isus Revine. Evenimentul va avea loc la următoarea adresa: str. Siretului nr.10, începând cu ora 9:30.

Invitatul special al acestui eveniment este secretarul Diviziunii Inter-Europene, pastorul Magyarosi Barna. Alături de el vor fi prezenţi administratorii Uniunii Române și Uniunii Maghiare.
Dorim ca acest congres să motiveze participanții pentru a trăi, a vesti și a se bucura de acest măreț moment al revenirii lui Hristos. Toți cei interesați sunt bine veniți.

Élet Formálás kompánion táborra, amely Dezsán (Dejani, BV) lesz megtartva 2018. Július 22-29 között

Szeretettel várunk az Élet Formálás kompánion táborra, amely Dezsán (Dejani, BV) lesz megtartva 2018. Július 22-29 között. A tábor ára Július 8-ig 220 lej, utána pedig 250 lej.
A táborba való jelentkezéshez szükséges az online iratkozás, valamint a tábori ár kifezetése a helyi kompánion vezetőknél vagy a következő címre való banki utalással:
RO57BRDE270SV15978062700
György Attila

Élet Formálás kompánion táborra – Regisztrálj itt

Programul Concertului de gală Inimi la unison

Data: 16 iunie 2018, ora 17:00
Locație: Cinematograful ”Florin Piersic” Cluj-Napoca

NOTĂ IMPORTANTĂ!!! Repetitia corului și orchestrei ”Inimi la unison” va începe la ora 15:30!!

  1. Corul și orchestra Inimi la unison
    • Sfinte Doamne, azi
    • Cântă inimă, cântă!
    • Szivem csendben (Inima liniștită)
    • Așteptăm să vină Domnul!
  2. Filep Hajnal – 12 ani – voce – Sic – acomp. Kovács Hajnal
    • Isten velem van ­(Dumnezeu e cu mine)– text original
  3. Corul de copii al bisericii Speranța – acomp. Samuel Bălașa
    • Jesus loves me (Isus mă iubește) – Iulia Jureschi
  4. Rus Debora – 9 ani – voce – Mociu – acomp. Emilia Cîmpean
    • Numai Tu
  5. Quartet Cluj Speranța Samuel Bălașa
    • Flori de iubire
  6. Miron Sarah – 4 ani – voce – Vișeu de Sus – acomp. Urda Gheorghe
    • I’m Happy Today (Azi sunt fericit)
  7. Mán Manassé – 8 ani – vioară – Vaida Cămăraș – acomp. Portik Ferencz
    • Fenn egy szép ágacskán/Sus pe-o creangă de pom
  8. Simon Salomé – 9 ani – voce – Vaida Cămăraș – acomp. Portik Ferencz
    • Itt vagyok most, Jó Uram (Sunt aici, Doamne)
  9. Duo instrumental Ureche Dan – pian & Járfás Sámuel – blockflöte – 8 ani
    • Cîntec german – In luna mai
  10. Ballók Réka – 8 ani – pian – Gherla – prof. Kovács Hajnal
    • Cornelius Gurlitt – O decizie rapidă
  11. Maier Lusya – 5 ani – voce – Alba Iulia – acomp. Berta-Claudia Bubău
    • În curând se-arată Domnul
  12. Modiga Raluca – 10 ani – pian – Sighișoara – prof. Daniela Ioan
    • Modest Musorgski – Tablouri dintr-o expoziție – Lacrima
  13. Muti Ana – 8 ani – voce – Rebra – acomp. Cristina Potocian
    • Izvor de pace și bucurie
  14. Máté Andrea – 11 ani – pian – Cireșoaia – prof. Kovács Hajnal
    • Dimitri Kabalevski – Dreams (Vise)
  15. Varro Annácska – 9 ani – voce – Vaida Cămăraș – acomp. Portik Ferencz
    • Nagy Király (Mare Împărat)
  16. Joó Patrick – 13 ani – trompetă – Cireșoaia – prof. Dumitru Mureșan
    • Esdve kérlek, Jo Atyám (Te rog în umilință, Tată bun) – Kovács Hajnal
  17. Zbârcea Rahela – 8 ani – voce – Cluj-Napoca – acomp. Elena Cristea
    • Osana Regelui Isus
  18. Demeter Hannelore – 14 ani – pian – Gherla – prof. Kovács Hajnal
    • Stephen Heller – Studiu op 47
  19. Bîrte Natalia – 10 ani – voce – Rebra – acomp. Cristina Potocian
    • Să iubești pe Domnul
  20. Trio instrumental Modiga David & Rus Emanuel – vioară & Clamba Darius – violoncel
    • Make a Joyful Noise (Un zvon de bucurie) – Berta-Claudia Bubău
  21. Duo instrumental Sallai Eszter – flaut – Sic & Marton Vivien – pian – Unguraș
    • I Love You Lord (Doamne, Te iubesc)
  22. Quartet Unisono – coord. prof. Anna-Mária Aniculăesei
    • S. Bach – Domnul mi-este bucurie
  23. Corul de copii Raze de speranță6-12 ani – Rebra – coord./acomp. Cristina Potocian
    • Cine, cine, cine? – Soliști – Scridon Andreea & Muti Samuel

Festivalul corurilor – Ocnita, 9 iunie 2018

Completati formularul pentru inscrierile la festival

  • Locație: Ocnița
  • Data: 9 iunie 2018
  • Ora: 11:00 – 15:00
FESTIVALUL CORURILOR

VEZI AFIS EVENIMENT

Scop:

  • Slăvirea lui Dumnezeu prin muzică de calitate.
  • Promovarea muzicii sacre ca parte a închinării și laudei aduse lui Dumnezeu.
  • Încurajarea și modelarea unui repertoriu muzical sănătos, care să reflecte adevărurile și principiile specifice bisericii adventiste.
  • Stimularea activității corale în bisericile adventiste de pe întreg teritoriul conferinței.
  • Promovarea schimbului de experiență prin prezența, diversitatea și prestația corurilor participante.
  • Părtășia corală realizată prin formarea corului reunit.

În prima parte a programului fiecare formație corală va interpreta 2-3 piese (10 minute), urmând ca în a doua parte să ne unim vocile în interpretarea de către corul reunit a celor 3 piese menționate ca repertoriul comun. Pentru o bună desfășurare, dirijorii se vor asigura că fiecare corist cunoaște repertoriul și are setul de piese.

Repertoriu comun [1]:

  • Hrist revine”[2]
  • Venim din vecii – suim spre vecii

Data limită pentru înscriere: 3 iunie 2018

Contact:

  1. Laurențiu Bischin  – 0748166759
  2. Emilia Cîmpean  – 0745846946

–––––––––––––

[1] Vezi/Descarca partituri (format PDF)

[2] Imnuri creștine nr. 498, Ediția 2006.

Completati formularul pentru inscrierile la festival

Comitet de bilanț – 2018

Membrii comitetului executiv al Conferinței Transilvania de Nord sunt convocați la sediul Conferinței din str. Streiului nr.3, pe data de 25 aprilie orele 10,00 cu ocazia comitetului de bilanț.

Lansare site Departament Tineret – Consiliul de muzică

Vă anunțăm lansarea site-ului Departamentului de Tineret – Consiliul de muzică. Site-ul poate fi vizualizat la adresa https://muzica.adventistnord.ro